Salvamontiștii își vor testa echipajele canine de intervenție în avalanșă în acest weekend în apropiere de stațiunea montană Rânca.

Câinii vor susține examenul de evaluare în masivul Parâng, însă testul final de formare se va desfășura la Capra, în masivul Făgăraș, între 5 și 15 martie.

Unitățile de salvare canină sunt formate dintr-un câine și un însoțitor. Patrupedul trebuie să știe să se deplaseze în tandem cu salvatorul, chiar și când acesta schiază, să coboare cu el în rapel sau pe tiroliană, să stea pe mijloacele de deplasare motorizate ATV sau snowmobil.

De asemenea, câinele trebuie să fie antrenat să caute în zapadă și, bineînțeles, să nu fie agresiv.

La exercițiile de la Rânca vor participa cel puțin cinci unități canine. La nivelul României sunt acreditate, în prezent, 13 astfel de echipe de intervenție în caz de avalanșă. Una dintre ele activează în cadrul Salvamont Gorj.

Articolul precedentBătrân salvat de un vecin din casa cuprinsă de flăcări
Articolul următorÎncă un muncitor al CEO a murit la serviciu