Sofia Chițoran a ajuns pe toate site-urile de știri din România. Foto: Gorjeanul

Situația Sofiei Chițoran, bătrâna în vârstă de 83 de ani care se îngrijea de o grădiniță din satul gorjean Leurda și a fost dată afară după ce cazul ei a apărut în presă, ia o nouă întorsătură.

Femeia care lucrează de 40 de ani la grădinița din satul component al municipiului Motru se poate întoarce la lucru. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

”Nu am înţeles-o deloc pe directoarea grădiniţei în decizia pe care a luat-o, am avut o discuţie cu inspectorul şcolar general de la Gorj, care mi-a promis că doamna va fi reintegrată şi, sigur, se gândeşte la sancţiunea pe care directoarea o va primi pentru acest gest lipsit de omenie”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Sofia Chițoran, care era recompensată lunar cu 400 de lei pentru munca sa, spune, însă, că nu vrea să se întoarcă la grădiniță, nedorind să provoace neplăceri conducerii instituției.

„Ceea ce, din păcate, doamna director a grădiniţei nu a dovedit că înţelege sau că are empatia necesară pentru un om în vârstă care-şi dedică şi la acea vârstă ultimele ei resurse emoţionale şi de muncă şi le dedică grădiniţei. Ca urmare, are tot respectul meu şi toată preţuirea mea doamna care avea grijă de grădiniţă”, a completat Andronescu.

Dacă nu vreți să ratați cele mai importante stiri din Gorj, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Articolul precedentUn fals inspector al muncii a verificat un patron din Gorj
Articolul următorTerorism agricol în Gorj. Cultura de varză a unui consilier, distrusă de rivalii politici