Administrația locală a orașului gorjean Rovinari a decis să acorde stimulente financiare pentru fiecare nou-născut.

Astfel, mamele vor primi 1500 de lei pentru primul copil și câte 1000 lei pentru ceilalți copii pe care îi vor naște. Beneficiarii trebuie să fi locuit, cu domiciliu legal, timp de cel puțin cinci ani, în orașul Rovinari.

Pentru a beneficia de stimulent, solicitanții trebuie să prezinte actele de identitate ale părinților, în copie și original, o cerere tipizată, biletul de ieșire din spital sau certificatul de naștere.

Documentele pot fi depuse la Direcția Publică de Asistență Socială din cadrul Primăriei, la cel mult două luni de la nașterea copilului.

Banii vor fi acordat de la casieria Primăriei Rovinari, la începutul lunii următoare celei în care au fost depuse actele doveditoare. De acest stimulent financiar pot beneficia toții copiii născuți după 31 ianuarie 2019.

Articolul precedentÎnfrângere usturătoare pentru baschetbaliștii din Târgu Jiu
Articolul următorMașină răsturnată pe o șosea din Gorj