Guvernul a alocat suma de 190 de milioane de lei pentru 66 de teatre, opere și filarmonici care funcționează în subordinea a 42 de unități administrativ-teritoriale din 32 de județe din țară.

„Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, sprijină, din nou, instituțiile culturale de spectacole care nu primesc finanțare din bugetul național. Astfel, acestea își vor putea acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcționării și vor putea derula investiții specifice”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, potrivit Mediafax.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 august-9 decembrie 2022, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici.

Vor primi bani instituții de cultură din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Fondurile au fost repartizate în conformitate cu solicitările transmise către MDLPA de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituții publice de spectacole.

Ministrul Dezvoltării susține că fondurile alocate miercuri se alătură celor aproape 270 milioane de lei prin care Ministerul a sprijinit, la sfârșitul lunii august, 65 de instituții de spectacole.

Articolul precedentOmul lui Putin care a dus tentaculele OMV în Rusia – Mafia internațională care dă ordine în România
Articolul următorA nins în Vâlcea, Mehedinți și Gorj! Deszăpezire întreaga noapte pe şosele