Un accident rutier grav a avut loc azi în satul Răchiți din comuna gorjeană Runcu între două automobile.

În urma impactului dintre cele două mașini, una s-a răsturnat în afara șoselei, iar cealaltă a ricoșat într-un stâlp, pe care l-a rupt.

Cei doi șoferi au fost preluați de reprezentanții ISU Gorj pentru acordarea de ajutor medical. Ambii erau conștienți și niciunul nu consumase băuturi alcoolice.

Vina pentru producerea accidentului pare să îi aparțină unui adolescent.

Polițiștii spun că un șofer de 18 ani din Târgu Jiu a ieșit cu mașina de pe drumul comunal 672C și nu a acordat prioritate de trecere, la intersecția cu DN 67D Răchiți, unui alt autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din Tg Jiu, care circula regulamentar.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Traficul a fost reluat abia după ce a fost îndepărtat stâlpul rupt de pe asfalt.

Articolul precedentCod galben de vânt puternic de 1 mai, în Gorj
Articolul următorAccident la Turceni