Peste 700 de polițiști vor fi implicați în activitățile electorale de duminică, urmând să asigure paza a 332 de secții din județul Gorj.

Mai mult, polițiștii au dus și o amplă campanie de informare a cetățenilor cu privire la prevenirea săvârşirii unor fapte ce constituie infracţiuni electorale prevăzute de Codul Penal.

Pentru prevenirea implicării în activităţi care ar putea atrage răspunderea penală, poliţiştii gorjeni informează cetăţenii cu privire faptele ce constituie infracţiuni electorale prevăzute de Codul Penal:

INFRACŢIUNI ELECTORALE

ART. 385

Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
(1) Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secţiei de votare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

ART. 386  X 

Jurisprudenta

Coruperea alegătorilor

(1) Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice.

ART. 387
Frauda la vot

(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;

b) de două sau mai multe ori;

c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.

ART. 388
Frauda la votul electronic
Tipărirea şi utilizarea de date de acces false, accesarea frauduloasă a sistemului de vot electronic sau falsificarea prin orice mijloace a buletinelor de vot în format electronic se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

ART. 389
Violarea confidenţialităţii votului

(1) Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepseşte cu amendă.
(2) Dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secţiei de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

ART. 390

 Nerespectarea regimului urnei de vot

(1) Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

ART. 391
Falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale
(1) Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi înscrierea în copia de pe lista electorală permanentă ori de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu figurează în această listă.
(3) Introducerea în uz sau folosirea unui program informatic cu vicii care alterează înregistrarea ori însumarea rezultatelor obţinute în secţiile de votare sau determină repartizarea mandatelor în afara prevederilor legii se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează introducerea de date, informaţii sau proceduri care duc la alterarea sistemului informaţional naţional necesar stabilirii rezultatelor alegerilor.

ART. 392

Fapte săvârşite în legătură cu un referendum
Dispoziţiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător şi în cazul faptelor săvârşite cu prilejul unui referendum.

Articolul precedentIncendiu puternic la o casă din Târgu Jiu
Articolul următorAmendă usturătoare pentru lemne tăiate ilegal în Gorj