Autoritățile locale din Gorj sunt în alertă, după ce s-a aflat că un italian în vârstă de 71 de ani a petrecut mai multe zile în Gorj, la Bâlteni, Drăguțești și Târgu Jiu.

Persoanele de la care au fost prelevate probe, 32 în total, sunt din Bâlteni și Târgu Jiu. Toate aceste persoane sunt izolate la domiciliu și vor beneficia de asistență medicală, apă și alimente din partea autorităților locale. Probele au fost trimise la un laborator din București.

Italianul, care este internat într-un spital din Rimini, este căsătorit cu o româncă. El a venit în România alături de fiul său în vârstă de 10 ani.

Italianul a plătit impozite la Primăria Drăguțești și a fost și la vânătoare în Gorj, întâlnindu-se cu mai mulți parteneri de afaceri.

”O să oprim accesul cetățenilor din comună în instituție, o să fie un om pe hol, care să ia legătură cu toți cetățenii. Noi continuăm activitatea la Drăguțești, dar încercăm să protejăm și cetățenii și angajații primăriei. Doamna care a intrat în contact cu acel domn am înțeles că va intra în carantină”, a spus primarul din Drăguțești, Ion Popescu.

Sunt și vești bune pentru gorjeni. Studenta de la Universitatea Constantin Brâncuși care revenise din Italia și acuzase o stare de rău la cursuri nu are coronavirus. Rămâne de văzut dacă instituția de învățământ își va relua activitatea.

Între timp, la nivelul județului Gorj se desfășoară o investigație amplă, pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu italianul ce era infectat cu coronavirus, între 18 și 22 februarie, când acesta a fost în România.

Un italian bolnav de coronavirus a stat câteva zile în Gorj. Socrii din Bâlteni, izolați la domiciliu!

Articolul precedentAccident grav la Lelești: Un copil a ajuns la spital
Articolul următorȘofer fără permis din Gorj, oprit de polițiști cu focuri de armă